Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ţiglina II, INVADATĂ de buruieni! LA MARGINEA CIVILIZAŢIEI, în plină zonă A de IMPOZITARE

Chiar dacă Ţiglina II arată pe harta Primăriei municipiului Galaţi ca făcând parte din zona A de impozitare şi, implicit, locuitorii plătesc un impozit mai mare decât cei care locuiesc în alte zone ale Galaţiului, cartierul este înăbuşit de buruieni. Dacă intri în cartier, din strada Brăilei, prin aleea de lângă Şcoala nr.7, aproape că ai senzaţia unei rezervaţii virgine sau a unei jungle. Buruienile ating aproape înălţimea unui om.
„În principiu, noi şi Ecosal avem împărţite zonele în care tăiem iarba. Noi ne ocupăm de parcuri şi de zonele principale, iar Ecosal de cartiere. Aceea este zona pe care Serviciul Public Ecosal trebuie să o întreţină. Oricum, am comunicat problema către Primărie, iar inspectorul care coordonează acest serviciu a promis că va trimite o echipă (Ecosal) pentru a tunde iarba”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al societăţii Gospodărire Urbană, Daniela Stroia.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.