Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tina Roman, mai aproape de visul de a studia la Paris

Gala caritabilă „Pe urmele lui Ravel”, organizată săptămâna trecută de Clubul Rotaract „Dunărea de Jos”, a reuşit să o aducă pe Tina Roman, gălăţeanca admisă la Conservatorul din Paris, mai aproape de visul ei de a studia în Franţa.

Evenimentul, care a avut loc la Bankers Hubb, a avut drept scop strângerea fondurilor necesare pentru ca Tina să-şi cumpere un flaut performant, care costă 5.000 de euro.

În urma donaţiilor primite din partea sponsorilor şi a celor prezenţi la Gală, au fost strânşi 1.500 euro.

„Ţin să le mulţumesc membrilor din Clubul Rotaract Galaţi pentru sprijinul şi ajutorul pe care mi l-au acordat spre îndeplinirea visului meu. Atât ei, cât şi invitaţii care au donat m-au susţinut necondiţionat şi au crezut în mine atunci când nu aveam mari speranţe de a-mi realiza planurile pentru începutul unei cariere în Paris. Suma pe care am reuşit să o strâng este un început care îmi dă imboldul de a lupta în continuare să reuşesc să strâng contravaloarea unui flaut, fără de care ascensiunea mea profesională şi personală nu ar fi posibilă”, a spus Tina Roman.

CITEŞTE ŞI: Campania VL "Profesioniştii"/ PROFESOARA de la Liceul Pedagogic care transformă GEOGRAFIA ÎN AUR

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.