CIMITIRELE gălăţene - fără bază de date, dar cu GUNOI din plin
În cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, s-au exprimat nemulţumiri asupra modului cum Gospodărire Urbană administrează cimitirele „Sfântul Lazăr”, „Ştefan cel Mare” şi „Eternitatea” din Galaţi, atât la nivelul salubrizării, cât şi în privinţa lipsei unei baze de date a cimitirelor şi a locurilor de veci.
Astfel, doamna Maria Panţuş nu înţelege cum societatea administrează trei cimitire fără să aibă, în secolul XXI, o evidenţă clară a locurilor de veci concesionate. „M-am dus să îmi plătesc taxa, dar am fost trimisă acasă să îmi iau actul de concesiune şi ultima chitanţă. Este posibil să nu existe nicio evidenţă? Atunci de ce mai plătesc această taxă?”, şi-a exprimat amărăciunea Maria Panţuş.
Reprezentantul societăţii a spus ceea ce ştiam de multă vreme, că se lucrează la baza de date, dar aceasta nu este finalizată, pentru că încă nu e gata cartarea şi evidenţa locurilor de veci, dar o evidenţă există, prin borderourile din casierie.
"Curăţenia se face numai pe centru"
Tot doamna Panţuş s-a mai plâns că parcelele dosnice din Cimitirul Eternitatea lasă de dorit în ceea ce priveşte curăţenia, cu toate că, potrivit unui raport al societăţii Gospodărire Urbană, în perioada 1 iulie - 15 august, s-au strâns 451 de metri cubi de gunoi menajer, deşeuri vegetale şi crengi. „Eu am două locuri de veci, unul într-o parte a cimitirului, altul în cealaltă parte, însă numai pe centru am văzut curat. Şi întreb de ce plătesc oamenii taxa, dacă nu se face curăţenie”, a mai spus doamna Panţuş.
CITEŞTE ŞI: Nu mai avem unde să ne îngropăm MORŢII! Primăria şi Gospodărire Urbană îşi pasează RESPONSABILITATEA





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.