Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Adolescent prins fără bilet în autobuz, dar cu PISTOL în borsetă

O patrulă a Poliţiei Locale, în timp ce executa o misiune de sprijinire a echipajului de control din cadrul SC TRANSURB SA, a controlat, în zona Şcolii Gimnaziale nr.1 „Nicolae Mantu”, situată pe strada Brăilei, un tânăr care fusese dat jos din autobuz fiindcă nu avea bilet. La vederea poliţiştilor, el a devenit agitat.

"La legitimare, s-a stabilit că acesta se numeşte M.C.A., de 17 ani, din Galaţi. Fiind întrebat dacă deţine asupra sa bunuri interzise de lege, susnumitul a deschis borseta pe care o avea asupra sa, iar în interiorul acesteia poliţiştii locali au observat mai multe bile albe din plastic, un pistol de culoare neagră, calibru 9 mm, având încărcător cu 13 bile”, ne-a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

La controlul amănunţit, în interiorul borsetei au fost găsite şi 380 bile asemănătoare cu cele din încărcător şi o mănuşă chirurgicală din latex de culoare albă, despre care tânărul a declarat că urma să o folosească la un salon de tatuaje. Adolescentul le-a spus oamenilor legii că pistolul este de tip airsoft şi că-l poartă cu el pentru autoapărare.

Cazul a fost predat poliţiştilor de la Secţia 3, care vor continua cercetările.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.