Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Un rege, o regină" - Concurs de pictură şi grafică pentru copii

Pentru a promova valorile universale ale regalităţii, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (A.N.R.M.) organizează un concurs de desene pentru copii. Lucrările câştigătoare vor fi cuprinse într-o expoziţie, organizată la Jockey Club din Capitală pe 7 noiembrie, în ajunul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a onomasticii Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, care poate oferi un model exemplar de vieţuire şi virtute.

La concurs pot participa orice copii cu vârste între 6-14 ani, cu orice reprezentări ale unor figuri regale (nu neapărat legate de Casa Regală a României - istorică sau actuală, sau de orice altă casă regală, din Europa şi din restul lumii). Tehnicile folosite pot fi: Pictură în culori acrilice, în tempera şi acuarelă; Grafică; peniţă, tuş, sepia sau creion folosindu-se valoraţia. Lucrările vor fi de format A3, încadrate de paspartu lat de 4 cm. Concursul se termină pe 15 octombrie 2014, ora 16,00 (când pot fi trimise ultimele lucrări). Lucrările vor fi semnate şi trimise în plic sigilat, prin Fan Curier, la adresa: cafeneaua Aromaroma, str. Popa Tatu nr. 61, Sector 1, Bucureşti (cu menţiunea destinatarului “Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei”). Organizatorii concursului vor acorda premii constând în cărţi din colecţia “Cărţile copilăriei” şi caiete de desen (Arhi Design). Evenimentul de premiere va fi organizat odată cu expoziţia din 7 noiembrie 2014. Pentru alte amănunte sunaţi la nr. de telefon 0766105486-profesoara Aurora Ignat, sau trimiteţi un email la adresa office@anrm.ro sau mircea.ignat@icpe-ca.ro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.