Rezultatele sondajului VL/ Pe cine vor vota gălăţenii pentru Preşedinţia României
Campania electorală a început oficial pe 3 octombrie, la miezul nopţii. Cu o săptămână înainte, cotidianul„Viaţa liberă” a lansat în ediţia electronică un sondaj de opinie, încercând să afle pe cine ar vota gălăţenii (în fapt cititorii site-ului publicaţiei) în primul tur al alegerilor pentru Preşedinţia României.
Sondajul de opinie s-a derulat pe parcursul a opt zile, răstimp în care fiecare posesor de calculator (IP) a avut dreptul la un singur vot la fiecare 24 de ore. Evident, nu putem şti în ce ce măsură rezultatele finale ale acestui sondaj sunt apropiate de ceea ce se va întâmpla la scrutinul din 2 noiembrie. Este ştiut faptul că sondajele online atrag în special tinerii (categorie demografică cu mentalitate preponderent de dreapta), însă aceştia nu prea merg la vot. În schimb, la urne se prezintă cu abnegaţie persoanele de vârsta a treia (cu mentalitate preponderent de stânga), dar care nu prea folosesc internetul. În aceste condiţii, deşi la chestionarul nostru au răspuns aproape 9.000 de persoane, nu există nicio garanţie că am identificat corect rezultatul alegerilor prezidenţiale.
{acepolls 20}
Concret, din cei 8.989 de respondenţi la sondajul "Viaţa liberă", 38,3 la sută şi-au dat votul către candidatul ACL Klaus Iohannis, la polul opus aflându-se Constantin Rotaru, din Partidul Alianţa Socialistă, care a fost votat de doar 0,2 la sută dintre gălăţeni. Pe locul doi ca număr de voturi se clasează candidatul PSD Victor Viorel Ponta, actualul premier al României, cu 17,9 la sută.
Locul trei este adjudecat de către Monica Macovei, cu 8,5 la sută dintre voturi, urmată îndeaproape de Călin Popescu Tăriceanu, cu 6,4 la sută, ambii candidaţi independenţi.
Candidatul PMP Elena Udrea a ocupat locul patru, fiind opţiunea a 7,4 la sută dintre respondenţii sondajului realizat de „Viaţa liberă”.
Procentul celor care încă nu şi-au format o opinie clară sau care preferă să nu-şi exercite dreptul de vot a fost de 8,7 la sută.
Campania electorală va lua sfârşit pe 1 noiembrie la ora 7,00, urmând ca pe 2 noiembrie să aibă loc primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014.
Citeşte şi: A început CAMPANIA ELECTORALĂ. Candidaţi, fiţi gata, pe stâlpi!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.