Proiect european/ 150 de euro pentru PROFESORII care fac cursuri de formare
Dascălii vor primi un stimulent de 150 de euro pentru a face cursuri de formare profesională, inclusiv pe tema metodelor de predare pe sistem digital, în cadrul unui proiect în valoare de peste 50 de milioane de euro, cofinanţat din fonduri europene.
Ministerul Fondurilor Europene a lansat săptămâna trecută în dezbatere publică ghidul „Dezvoltarea carierei didactice”, un proiect al cărui beneficiar este Ministerul Educaţiei Naţionale. Suma stabilită deocamdată este de 150 de euro pe an, dar oficialii iau în calcul creşterea ei la 160 de euro, astfel încât profesorii să-şi poată achiziţiona şi materiale didactice.
CITEŞTE ŞI: Profesorii olimpicilor gălăţeni au fost premiaţi





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.