INFORMAŢII UTILE/ Cum vă puteţi schimba medicul de familie
Nu sunteţi mulţumit de modul în care vă tratează medicul de familie sau vă mutaţi domiciliul, iar cabinetul acestuia este prea departe de casă şi doriţi să vă schimbaţi doctorul? Conform legii, orice persoană care plăteşte contribuţie la sistemul public al asigurărilor sociale are dreptul să îşi schimbe medicul de familie, indiferent de motivele care stau la baza deciziei sale. Tot ce trebuie să facă asiguratul este să adreseze o cerere medicului pe lista căruia vrea să se înscrie, în care trebuie să specifice numele medicului actual. După ce a înregistrat cererea, noul medic de familie trebuie să-l anunţe, în maximum 15 zile lucrătoare, pe colegul de la care a plecat pacientul.
„Persoanele înscrise care doresc să îşi schimbe medicul de familie vor adresa o cerere de înscriere medicului de familie la care doresc să se înscrie, precizând numele medicului de la care pleacă. Medicul de familie primitor are obligaţia să anunţe în scris (prin poştă), în maximum 15 zile lucrătoare, medicul de familie de la care a plecat persoana. Medicul de familie de la care pleacă persoana are obligaţia să transmită fişa medicală în copie certificată prin semnătură şi parafă, că este conform cu originalul, prin poştă, medicului primitor, în termen de 15 zile lucrătoare de la solicitare. Cabinetul medical de la care pleacă persoana păstrează originalul fişei medicale, conform prevederilor legale în vigoare”, scrie în contractul-cadru. Pacientul trebuie să-i prezinte noului medic de familie documentele care îi atestă calitatea de asigurat.
CITEŞTE ŞI: Cum obţii Cardul european de sănătate





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.