Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prima NINSOARE şi ALCOOLUL au provocat accidente cu victime

Prima cădere de zăpadă din Galaţi, dar şi consumul de alcool au provocat un accident, vineri, la ora 19.00, în zona intersecţiei Prelungirea Brăilei cu Oltului, care s-a soldat cu două persoane rănite.

Potrivit subinspectorului Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră, cel care a produs accidentul a fost un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din Tulcea. „În urma impactului au fost rănite două persoane din cea de a doua maşină. Este vorba de şoferul din Tulcea, de 23 de ani, dar şi de o pasageră din aceeaşi maşină, o femeie de 25 de ani. Femeia a fost rănită grav. În urma testării cu etilotestul a reieşit că şoferul în vârstă de 50 de ani a consumat băuturi alcoolice. Acesta a fost dus la spital pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit un dosar penal”, ne-a spus reprezentantul Poliţiei Rutiere.

În accident a mai fost implicată şi o a treia maşină, dar care a fost doar atinsă.

Accident în Lieşti: Biciclist acostat de un automobil

Lipsa dotărilor corespunzătoare a maşinii pentru iarnă a făcut o altă victimă în localitatea Lieşti, vineri, în jurul orei 16.00. Potrivit subinspectorului Iulian Matei, din cadrul Poliţeiei Rutiere, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Tecuci, pe fondul carosabilului acoperit de zăpadă, a pierdut controlul volanului maşinii şi a agăţat un biciclist, în vârstă de 35 de ani, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Din fericire, bărbatul de pe biciletă nu a suferit decât răni uşoare.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.