La ceas aniversar/ Tipografilor, cu plecăciune

Astăzi, 13 decembrie, este Ziua Tipografului. N-o fi fiind ea, ziua, marcată în calendare, însă, noi, cei care ţinem aproape de nobila lor meserie, scoborâtă din negurile istoriei, ne exercităm, an de an, dreptul la memorie şi la recunoştinţă. Căci, fără tipar, buchea cărţii n-ar fi existat aşa cum o ştim noi astăzi. Este neîndoios că ştiinţa de carte a căpătat dimensiuni fireşti (ieşind aşadar din aria de acoperire a iniţiaţilor) doar mulţumită contribuţiei esenţiale a lor, a tipografilor.

La 96 de ani de la intrarea în memoria colectivă a sărbătorii (cumva nefiresc, căci iniţial momentul a fost o comemorare a tipografilor ucişi în timpul grevei breslei, întâmplată în 1918, în Piaţa Teatrului Naţional), lucrurile nu mai arată parcă aşa cum arătau la începuturi. Munca de tipograf a trecut, succesiv, de la truda începutului rudimentar, la revoluţia industrială (care a adus utilaje, hârtie, cerneluri şi tehnologii noi), şi-apoi, în prezent, la revoluţia digitală, care a transformat tipăritul într-o muncă ce ţine mai mult de cibernetică decât de mecanică.

Unii spun că tiparul moare, o dată cu cartea… Nimic mai fals! Am putea paria că primul popor care va renunţa la carte, la tipar, va fi şi primul care va dispărea din mozaicul civilizaţiei, ca un fel de pedeapsă că n-a fost în stare să ducă mai departe lumina cărţii, lumina cunoaşterii.

Astăzi, 13 decembrie 2014, la ceas de aducere aminte, dar şi de sărbătoare, le dorim tipografilor – tuturor tipografilor – să aibă parte de anii de aur ai meseriei lor. Merită!