Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La mulţi ani! Fundaţia „Inimă de copil” împlineşte 18 ani

Astăzi, 13 decembrie, Fundaţia „Inimă de Copil” îşi sărbătoreşte majoratul. Fundaţia a fost creată de un grup de voluntari cu inimă mare, în 1996, iar în cei 18 ani de activitate, vieţile a mii de copii ce provin din familii sărace au fost schimbate în bine. „Pe parcursul celor 18 ani, ceea ce ne-am dorit a fost să asigurăm pentru cât mai mulţi copii posibilitatea de a fi cât mai bine îngrijiţi în propria familie şi a nu ajunge să trăiască în instituţii. Am vrut să fim siguri că au posibilitatea să îşi continue şcoala şi că pot atinge potenţialul lor maxim de dezvoltare, fie că vorbim de dezvoltarea fizică, intelectuală şi emoţională, fie de cea socială şi perspectivele ca acel copil să rupă cercul dificultăţilor în care se află”, spune Anna Cristina Burtea, preşedintele fundaţiei.

În prezent, membrii fundaţiei „Inimă de copil” au în grijă 350 de copii lunar. Peste 90 de micuţi sunt susţinuţi în centre de zi, 120 de copii în programe săptămânale de consiliere şi susţinere în şcoli, 50 copii din 25 de localităţi diferite din judeţ au burse speciale pentru rezultatele lor şcolare. Programele destinate copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi susţin anual peste 80 de copii în programe de terapie sau centre de zi şi 15 tineri în case de tip familial sau în familii.

CITEŞTE ŞI: Directoarea Fundaţiei "Inimă de copil" Galaţi, premiată la Gala "Oameni pentru Oameni"

Evaluează articolul
Fii primul care votează
II

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.