Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CANTINA de Ajutor Social va fi MODERNIZATĂ cu bani europeni

Cantina de Ajutor Social din Galaţi va avea casă nouă, după ce clădirea în care încă funcţionează, de pe strada Dogăriei, va fi modernizată la standarde europene. „Am reuşit să obţinem finanţare europeană prin proiectul Help, iar sediul va intra într-un amplu proces de reparaţie generală, modernizare, extindere şi dotare, cu aproape 11 miliarde de lei vechi”, ne-a declarat Picu Apostol Roman, directorul Cantinei.

Lucrările vor dura aproximativ zece luni, iar începând din 20 ianuarie cantina va funcţiona la cantina Colegiului „Radu Negru”.

"Luni, 19 ianuarie, le vom oferi ultima masă caldă asistaţilor noştri. Abia în luna octombrie ne vom relua activitatea pe strada Dogăriei, într-un sediu nou, complet schimbat. Se vor aduce echipamente noi de gătit, mobilier şi dulapuri de refrigerare. Se va schimba tot sistemul electric, de încălzire, de canalizare, va fi o altă configurare a pereţilor, vom avea acoperiş nou, deci nu va mai ploua înăuntru, ca până acum. Şi vor fi multe alte schimbări”, spune Picu Roman.

În prezent, Cantina de Ajutor Social a Primăriei Galaţi hrăneşte aproximativ 850 de persoane.

Citeşte şi: (FOTO) Sute de gălăţeni, împinşi de NEVOI, stau zilnic la COADA SĂRĂCIEI

Evaluează articolul
Fii primul care votează
II

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.