Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Eşti student sau elev în Galaţi? AFLĂ cum poţi obţine un ABONAMENT GRATUIT Transurb

Studenţii de la "Dunărea de Jos" nu trebuie să stea la rândurile formate la casele de bilete ale Transurb pentru un abonament gratuit pe o linie de transport în comun. În urma unui acord încheiat între universitate şi Transurb, studenţii trebuie să meargă la sediul Ligii Studenţilor Galaţi (LSG) (str. Domnească, nr. 111, corp "D", sala 006, Facultatea de Inginerie - n.r.) pentru a se înscrie pe o listă în vederea obţinerii gratuităţii. Programul este de luni până vineri, între orele 10,00 şi 16,00.

"Pentru a se putea înscrie pe lista pentru abonamentele gratuite, studenţii trebuie să aducă o copie color după actul de identitate. Poza din copie va fi folosită pentru legitimaţia de călătorie", a precizat Ionuţ Dumitrescu, preşedintele LSG. Şi studenţii Universităţii particulare "Danubius" au parte de abonamente gratuite pe o line la alegere.

Un protocol similar a fost semnat şi între societatea locală de transport public şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Şcolile şi liceele din municipiu au primit liste cu tabele în care pot fi trecute datele elevilor care vor să beneficieze de această facilitate. Listele şi copiile color după buletine sunt apoi trimise la sediul Transurb, care va elibera şi va trimite abonamentele către şcoli şi licee.

Elevii şi studenţii gălăţeni beneficiază în premieră, de la 1 februarie, de transport gratuit pe o linie a Transurb, în urma Hotărârii Consiliului Local Galaţi 95 din 27 ianuarie 2014.


CITEŞTE ŞI: AUTOBUZELE Transurb INTRĂ (şi) pe traseele de MAXI-TAXI

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.