Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Selecţie pentru copiii supradotaţi

Potrivit OMECT nr. 5171/2008, elevii din mediul rural, capabili de performanţă sunt sprijiniţi să urmeze şcoala în mediul urban, într-o  clasă specială.

25 de absolvenţi ai clasei a IV-a din mediul rural, provenind din familii modeste, vor primi bursa şcolară “Guvernul României”, destinată acoperirii cheltuielilor de cazare, masă şi şcolarizare. Elevii selecţionaţi vor face orele la Şcoala Nr. 2 Galaţi, urmând să locuiască în internatul Colegiului Naţional “C.Negri” (Pedagogic).

Criteriile în baza cărora pot participa la selecţie cei mai buni elevi din mediul rural sunt: domiciliu în mediul rural, venituri familiale sub o treime din salariul minim brut pe ţară, acordul părinţilor. În cazul în care toate acestea sunt îndeplinite, în perioada 15-25 iunie are loc selecţia celor 25 de elevi performanţi.

Astfel, în perioada 15-16 iunie, se depun dosarele de înscriere la unitatea de învăţământ unde a fost înscris elevul în clasa a IV-a. Pe data de 17 iunie, directorii acestor unităţi şcolare depun dosarele la ISJ Galaţi, în următoarele două zile verificându-se îndeplinirea criteriilor de către candidaţi; în perioada 22-24 iunie are loc evaluarea aptitudinilor copiilor şi selecţie celor 25 de elevi, urmată, pe 25 iunie, de afişarea rezultatelor.

Potrivit metodologiei de selecţie, copiii capabili de performanţe vor fi supuşi unei duble testări: psihologică şi de cunoştinţe.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.