Câini fără stăpân şi stăpâni fără bun-simţ într-un cartier al Galaţiului
Pe Lăbuş îl cunosc toţi locuitorii cartierului Micro 20. Nici nu ar avea cum să fie altfel, mai ales că la fiecare colţ de stradă stă tolănit, pe un petic de iarbă, pământ sau beton, câte un maidanez pe jumătate adormit, dar cu urechile ciulite la orice zgomot. Cei mai mulţi par a fi chiar în parcul de lângă Grădiniţa Piticot. Astfel, primii care se tem de numărul mare al patrupedelor sunt chiar părinţii piticoţilor, cei pentru care ideea de a-i lăsa pe cei mici să meargă singuri la grădiniţă, chiar dacă locuiesc la blocul de lângă, este o utopie. „Sunt cei de aici din parc, cam mulţi ce e drept. Nu muşcă, adică nu au fost cazuri, dar se mai dau la copii sau bătrâni. Ori caută joacă, ori mâncare, dar locul lor nu e pe stradă, asta e clar. Mai ales acum, că sunt în călduri, sunt periculoşi”, spune Traian Mihuţ, locuitor al cartierului şi părinte.
O altă nemulţumire a celor care locuiesc în Micro 20 este legată de proprietarii de câini, care nu strâng mizeria lăsată pe stradă de animalul lor. „În străinătate, nu poţi face aşa ceva. Te amendează poliţia imediat, de nu ştii ce e cu tine. Acolo există respectul pentru ceilalţi cetăţeni, pentru cei care vin din urma ta. La noi, însă, nimeni nu se gândeşte la astfel de lucruri, iar legile, chiar dacă există, nu sunt aplicate deloc bine. Nu am văzut nici un iubitor de animale care să umble cu punguţa la el, să strângă rahaţii. Aşa că facem ce putem. Sărim peste ei, iar câteodată îi mai şi luăm pe talpă”, spune Gheorghe Rădăuceanu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.