Defibrilatorul... public – un atribut al civilizaţiei altora

Cu ceva vreme în urmă, într-o discuţie purtată la Galaţi, doctorul Raed Arafat, cel care a conceput şi creat reţeaua SMURD, vorbind despre necesitatea dotării cu mai multe defibrilatoare a serviciilor de urgenţă din România, la un moment dat, a exclamat: „În ţările dezvoltate, asemenea aparate există până şi în locurile publice, putând fi utilizate de oricine pentru salvarea unei persoane aflată în stop cardio-respirator sau fibrilaţie. Se câştigă astfel minute ce pot fi esenţiale până la sosirea echipajului medical”.

Pentru noi, românii, care încă n-avem suficiente defibrilatoare nici în spitale, un asemenea atribut al civilizaţiei – căci asta este -  pare de domeniul science-fiction.

Într-adevăr, în Olanda, de exemplu în gara oraşului Harlem, există un asemenea aparat pentru repunerea în funcţiune a inimilor, aşa cum stă mărturie fotografia de mai sus.

Tot doctorul Arafat ne-a explicat că acest echipament pentru resuscitare poate fi utilizat în caz de urgenţă de orice persoană fără pregătire medicală. De regulă este amplasat într-un loc vizibil, uşor accesibil. Utilizatorul este ghidat atât verbal, cât şi în scris, în limba naţională a ţării respective precum şi în alte limbi de circulaţie internaţională.

În momentul în care electrozii sunt plasaţi pe pieptul pacientului, tehnologia avansată suplineşte lipsa de instruire a utilizatorului salvator. Aparatul detectează ritmul cardiac al victimei şi un procesor îl analizează. În cazul înregistrării unui ritm anormal, defibrilatorul îl avertizează pe utilizator că în câteva secunde va fi aplicat în mod automat un şoc electric de o anumită intensitate (precis calculată) menit  fie să repornească inima, fie să normalizeze bătăile acesteia.

Aparatul dispune de un buton care oferă informaţii despre starea sa de funcţionare şi nu necesită service. Bateria este garantată pentru câteva sute de şocuri aplicabile în decursul a patru ani. După acest interval, bateria se înlocuieşte, aparatul putând fi utilizat în continuare.

Oare ce sumă ar trebui să cheltuiască autorităţile locale pentru achiziţionarea şi  amplasarea câtorva asemenea aparate în locuri publice ? Cu siguranţă că nu una imposibil de alocat.

Problema este însă alta, apropo de civilizaţia al cărei atribut este un asemenea aparat de salvat vieţi, aceea că, la noi (şi nu doar în Galaţi), ar fi furat probabil în prima noapte după instalare. Asta, evident, dacă n-ar fi „instalat” şi un poliţist comunitar lângă el, care să-l păzească, ceea ce chiar că l-ar face atât de costisitor încât autorităţile locale să nu şi-l permită. Şi-atunci, vorba răposatului Brucan, care a uitat să adauge un zero…