Sărbătoreşte FLORIILE în albastru, alături de copiii cu AUTISM
Cu ocazia Floriilor, Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism (APCA) împreună cu cei de la Club Rotary Donaris organizează duminică, 5 aprilie, cea de-a doua ediţie a evenimentului caritabil „Serbează Floriile în albastru”, pe Faleza Inferioară.
„Aşa cum v-am obişnuit de patru ani încoace, în luna aprilie, APCA organizează diverse evenimente pentru a marca luna conştientizării autismului şi, în fiecare an, am pus cărămidă peste cărămidă, pentru crearea unei punţi de legătură între cauza copiilor noştri speciali şi comunitatea locală. Aşa că şi anul acesta îţi lansăm îndemnul: "Oraşul eşti tu, implică-te şi altfel!". Serbează Floriile în albastru, culoarea luptei împotriva autismului”, spune Nicoleta Lupoae, preşedintele Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism Galaţi.
Cei care vor veni la foişorul de pe faleză vor putea asista la un spectacol muzical oferit de diferite grupuri de elevi ori artişti locali şi vor putea să mănânce produse tradiţionale din peşte, gătite de cei de la APCA. De asemenea, acolo vor fi expuse spre vânzare şi mai multe obiecte handmade realizate de copiii cu tulburări din spectrul autist.
Vânzarea tuturor produselor va avea scop caritabil, fondurile strânse ajungând direct la fundaţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.