Daruri pentru familii nevoiaşe din judeţul Galaţi (FOTO)
Zeci de gălăţeni au dat dovadă de solidaritate şi s-au alăturat campaniei naţionale „Astăzi tu dăruieşti”, organizată pentru prima dată anul acesta la Galaţi. Proiectul a fost iniţiat de Clubul Rotaract Galaţi în parneriat cu Masa Rotundă, nr.13 şi Interact Galaţi.
Acţiunea a avut ca scop colectarea de alimente neperisabile ce au fost distribuite familiilor nevoiaşe din localităţile gălăţene Tuluceşti, Şiviţa şi Tătarca.
Timp de cinci zile voluntarii au reuşit să strângă peste 500 de kilograme de alimente cu ajutorul cărora s-au realizat peste 35 de pachete, cu o valoare de aproximativ 70 de lei fiecare. Prin intermediul campaniei, voluntarii au reuşit să aducă zâmbetul pe buze şi clipe de bucurie, chiar şi pentru o secundă, oamenilor nevoiaşi încercaţi de soartă.
Organizatorii sunt foarte mulţumiţi de rezultatele primei ediţii „Astăzi tu dăruieşti” şi îşi doresc ca aceasta să devină o tradiţie şi în oraşul nostru, gălăţenii putând de Crăciun să se alăture din nou proiectului.
{gallery}daruiesti15{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.