Cardul de sănătate, obligatoriu la Spitalul Judeţean, de la 1 mai
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” anunţă că, începând cu data de 1 mai, cardul de sănătate va deveni singurul instrument de validare şi decontare a serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază, pentru persoanele asigurate cu vârsta de peste 18 ani.
Astfel, în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice (cabinetele din policlinica spitalului - n.r.), cardul va fi utilizat în momentul acordării serviciilor medicale. În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile paraclinice, prezentarea cardului se va face în momentul recoltării probelor (pentru analizele de laborator - n.r.) sau în momentul efectuării investigaţiilor (în cazul investigaţiilor de radiologie, imagistică medicală, explorări funcţionale şi medicină nucleară - n.r.). În cazul spitalizării continue, precum şi în cel al spitalizării de zi, la internarea şi externarea din spital pacienţii sunt obligaţi să aibă asupra lor cardul de sănătate.
Documentul devine obligatoriu de la 1 mai. După această dată, nu veţi mai putea beneficia de niciun serviciu medical (cu excepţia urgenţelor), dacă nu veţi prezenta cardul de sănătate. Totuşi, dacă aţi refuzat cardul sau dacă acesta nu a fost tipărit încă, de la CJAS vă va fi eliberată o adeverinţă de asigurat, document valabil pentru o perioadă de trei luni şi care poate înlocui cardul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.