Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

APEL UMANITAR/ Ajutaţi o mamă să-şi SALVEZE fiul!

Călin Crinu se luptă pentru a doua oară cu cancerul. La numai 5 ani, i s-a descoperit o tumoare în gât. După ani şi ani de tratament, de dormit prin gări la Bucureşti, boala a cedat, când Crinu avea 24 de ani. Dar a mocnit latent în corpul lui şi a izbucnit cu şi mai multă furie, în urmă cu un an, când a fost diagnosticat cu cancer la colon.

În ianuarie, a fost operat şi i s-a scos colonul. Cum a stat mai mult prin spitale, la şcoală n-a mai ajuns, nu şi-a putut face un rost în viaţă şi se află în întreţinerea mamei sale, şi ea pensionară şi bolnavă, cu un venit de numai 400 de lei pe lună, după 32 de ani de muncă. "Ne este foarte greu. Nu sunt bani pentru medicamente, nu sunt bani pentru mâncare şi eu ar trebui să ţin regim. Am reînceput citostaticele. Ne-ar prinde bine un ajutor de la oameni cu suflet, ne spune Călin Crinu, despre care noi am mai scris.

Cei care vor să-l ajute pe Călin Crinu pot depune în contul de la BCR pe numele lui, RO81RNCB0141142692680001, sau îl pot suna la numărul de telefon 0747.371.278.


Evaluează articolul
Fii primul care votează
II

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.