Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CALAMITATE, dar nu peste tot! STATUL NU PLĂTEŞTE greşelile agricultorului

Printre fermierii care raportează acum pagube se numără şi unii care şi-au compromis culturile prin aplicarea greşită a tehnologiilor de cultivare, spune managerul SC Agrimat Matca SA, ing. Gavrilă Tuchiluş.

"Este foarte adevărat că e secetă şi că, la păioase, se vor înregistra pierderi. Pe alocuri, s-ar putea recolta doar 40 la sută, 50 la sută sau 60 la sută din producţia anului trecut. Ar fi, totuşi, mai bine să nu nu plângem. La culturile prăşitoare mai există speranţă, cu irigaţii. La porumb, totul depinde de cât de cald va fi în următoarea perioadă. S-a anunţat că vremea ar putea fi nefavorabilă, dar momentan nu s-a întâmplat nicio catastrofă, în zona noastră. În nordul Moldovei da, dar la noi mai sunt şanse să producem. Printre cei care cer despăgubiri sunt şi fermieri care nu ştiu agricultură şi care şi-au făcut prost cultura, iar acum o văd prăpădită. Sunt oameni care n-au ştiut cum să erbicideze şi şi-au ars plantele. Iar aici nu mai e în regulă. Dacă tu ţi-ai învăţat în capătul tarlalei oamenii cum să erbicideze şi ei au greşit, la ce te aştepţi? Să-ţi plătească statul despăgubiri pentru cultura stricată?”, a precizat ing. Gavrilă Tuchiluş.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.