Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 40 de MILIOANE DE EURO investiţi într-o comună din Galaţi, în trei ani de zile

Comania perolieră OMV Petrom, care asigură circa 40 la sută din necesarul de energie al României, îşi continuă investiţiile în parcul de exploatare a ţiţeiului din comuna gălăţeană Independenţa.

Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom - prezent ieri la Galaţi - a precizat că investiţia totală de 42 de milioane de euro în dezvoltarea parcului de la Independenţa a început anul trecut şi se va finaliza în 2016. Concret, proiectul constă în forajul a 13 sonde orizontale, instalarea şi modernizarea unor instalaţii de colectare şi măsurare precum şi construirea unei conducte de legătură între acestea. Patru din cele 13 sonde au fost deja forate.

Potrivit companiei, în ultimii doi ani s-au investit deja 10 milioane de euro în acest proiect. În prezent, OMV Petrom are activităţi în şase comune gălăţene: Schela, Independenţa, Slobozia Conachi, Munteni, Ţepu, şi Umbrăreşti. Compania informează că, în ultimii zece ani, a investit în infrastructura sa din Galaţi circa 80 de milioane de euro. De asemenea, OMV Petrom informează că asigură, în medie, 250 de locuri de muncă şi că în perioada 2007 – 2014 a investit în educaţie şi sănătate, pe plan local, peste 500.000 de euro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.