Un singur elev gălăţean candidat la bursa Guvernului
Doar un singur elev (din Iveşti) îşi depusese, ieri, 17 iunie, dosarul pentru a obţine bursa Guvernului destinată elevilor capabili de performanţă. Informaţia am aflat-o în jurul orei 14.00, când mai erau două ceasuri până la finalizarea înscrierii. În cursul după-amiezii, însă, conducerea ISJ a decis să prelungească perioada de depunere a dosarelor până luni 22 iunie, inclusiv.
„Sunt multe condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un elev. Să aibă şi un anumit plafon la veniturile familiale, să fie şi bun la învăţătură, să fie şi părinţii dispuşi să-l trimită să facă gimnaziul departe de casa lor”, susţine inspectoarea general-adjunctă Laura Marin.
Pe de altă parte, nici anul trecut, în judeţul nostru, acest program nu a avut prea mare succes. S-au înscris doar doi elevi, din care a rămas doar unul, după un semestru.
În plus, nici Guvernul nu şi-a reglementat anul trecut sursele de finanţare a acestor bursieri, iar unităţile de învăţământ care au asigurat cazarea şi masa au fost nevoite să acopere costurile. Nici anul acesta nu se ştie sigur dacă statul îi va finanţa copii sau acest lucru vor rămâne tot în sarcina şcolilor care i-au adoptat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.