Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Strada din Galaţi care NU a fost ASFALTATĂ NICIODATĂ - Peisaj rustic sau neglijenţă edilitară?

Acum doi ani, „Viaţa liberă” scria despre o stradă importantă din oraş care nu a fost asfaltată niciodată. Condeiul nostru plângea, aşa cum o face şi astăzi, din cauza proiectelor de asfaltare, prezente mai mult pe hârtie. Pavată cu piatră cubică acum zeci de ani, strada care poartă numele Înaltei Doamne a României, Elena Cuza, a fost lăsată de izbelişte încă de la începuturi.

"În zona Rizer, toate străzile sunt asfaltate, mai puţin strada Elena Doamna. Aceasta a fost ignorată, din motive necunoscute. Este o lipsă de respect faţă de ce a mai rămas valoros în acest oraş. Nu cred că o stradă pe care domneşte neglijenţa trebuie să poarte un nume greu în istoria ţării şi a oraşului. Nu este nici îngrijită porţiunea asta de drum. Au crescut buruienile ca pe un teren necultivat, iar atunci când plouă se mai face şi noroi, pentru că a fost împrăştiat pământ peste câteva gropi", ne-a spus Bogdan Andrei, un tânăr de 28 de ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, există planuri de asfaltare pentru toate străzile din Galaţi, dar acestea vor fi finalizate în funcţie de proiecte, priorităţi şi disponibilităţi bugetare. Cât despre zona Rizer, autorităţile publice locale şi-au propus ca până la sfârşitul anului să ducă la bun sfârşit toate lucrările.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.