Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O nouă SURPARE, pe o stradă foarte circulată din Galaţi. Când va fi remediată problema

Deşi ne-am obişnuit să vedem zeci de gropi pe străzile din Galaţi, „monştrii” care apar pe mijlocul unui traseu important din oraş, încă ne mai sperie.

De această dată, o nouă baliză separatoare s-a strecurat pe strada Navelor, lângă staţia de autobuze de la Spicul, avertizând şoferii că s-a produs o surpare de teren pe mijlocul străzii, iar groapa în diametru de aproximativ 40 de centimetri s-a umplut cu apă fiind un adevărat pericol în trafic. Şoferii sunt nemulţumiţi de nenumăratele gropi care tot apar pe străzi. „Această baliză a apărut recent, dar incomodează traficul şi aşa destul de aglomerat în această zonă. Ne-am dori să ştim din ce motiv apar atât de multe gropi pe mijlocul străzilor şi când vor fi acoperite”, ne-a mărturisit Marius Costoiu, un şofer în vârstă de 40 de ani.

Veşti bune de la Primărie

Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, în zona respectivă s-a produs o surpare, dar în timpul apropiat se va remedia problema. „Zona a fost semnalizată şi se va interveni imediat ce vreme o va permite. Dacă ploile se opresc, lucrările se vor face pe parcursul săptămânii viitoare”. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.