Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Proiect de ÎMPĂDURIRE pe 60 de hectare într-o comună gălăţeană

Un contract pentru împădurirea a aproximativ 60 de hectare cu foioase şi conifere a fost încheiat de Primăria Scânteieşti cu Fondul de Mediu. Potrivit primarului Ghiorghe Bute, în proiect este prinsă inclusiv zona parcului.

"Ne dorim acest proiect şi pentru că am terenuri instabile, dar şi pentru că este nevoie de pădure în zonă. Avem o zonă instabilă în Scânteieşti, dar şi în Fântânele e o râpă care nu este stabilă. Ambele duc până în şoseaua principală. Fondul de mediu asigură sursă de finanţare şi post execuţie. Vom avea o sumă de bani cu care putem susţine paza, întreţinerea, înlocuirea copacilor uscaţi, timp de cinci ani. Apoi, pădurea vine la autoritatea locală. Până să vină pădurea tânără la autoritatea locală, se dă celui care câştigă licitaţia, firma respectivă ne dă lucrarea gata. Luna aceasta, probabil, vom da drumul licitaţiei. În contract spune că prima tragere va avea loc în martie sau aprilie anul viitor, iar până atunci noi trebuie să facem lucrări", ne-a explicat primarul.

Proiectul se ridică la peste două milioane de lei, iar potrivit primarului programul este unul isteţ, mai bun decât cel pe fonduri europene, pentru că dă sume şi pentru susţinere după împădurire. "Noi contribuim cu zero lei. Va fi o prelungire a parcului", ne-a mai spus primarul

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.