Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

14 la sută din persoanele de peste 40 de ani au boli obstructive, avertizează un reputat medic

Dintre românii trecuţi de 40 de ani, 14 la sută au boli pulmonare obstructive (BPOC, astm - n.r.), a informat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, cu prilejul celei de-a patra ediţii a Conferinţei Managementul Bolilor Pulmonare.
"În zona bolilor obstructive, ştim că, la ora actuală, avem în România 14 la sută din persoanele de peste 40 de ani care au această boală. Este o boală în creştere, unde trebuie folosite două tipuri de acţiuni: una de depistare prin campanii de spirometrie şi a doua este de bugetare şi de compensare 100 la sută a medicaţiei, pentru care am pledat, întrucât acest lucru asigură un tratament precoce şi de lungă durată. BPOC este o boală care în 2020 va fi pe locul al treilea în rândul tuturor afecţiunilor în lume şi asta va veni şi în România", a afirmat medicul, citat de Agerpres.
"Vom încerca să reluăm campaniile de spirometrie, care vor dura mai mult. Aceste campanii se vor face iniţial gratuit. Ulterior, pacientul care este depistat se va adresa medicului specialist cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Este un test care durează trei minute, nu este dureros, este repetabil şi este extrem de binevenit pentru ca medicul să-şi dea seama cât de evoluată este boala", a spus medicul pneumolog.
Potrivit acestuia, în ţara noastră există aproape 800.000 de pacienţi cu tulburări respiratorii în timpul somnului. "Aici intră şi sindromul de apnee în somn, care ar merita un regim special de tratament", a mai spus Florin Mihălţan.
Specialistul a menţionat că 27 la sută din populaţia României este fumătoare, acest viciu fiind direct legat de rata mare de apariţie a cancerului pulmonar, mai ales în cazul bărbaţilor.
Bronhopneumopatia cronică obstructivă sau BPOC este o afecţiune cu o evoluţie îndelungată, ce cuprinde bronşita cronică şi emfizemul. Mai exact, boala are nevoie în general de 20 - 30 de ani ca să ajungă să-i creeze probleme mari pacientului, care nu recunoaşte de la început simptomele acestei afecţiuni. În ultimele stadii, bolnavul nu mai poate respira fără a folosi o mască cuplată la o butelie de oxigen. Fumatul este principala cauză a apariţiei bronhopneumopatiei cronice obstructive.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.