Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Joi vor fi aprinse lumânări, şi la Galați, în memoria copiilor plecaţi prea devreme

Mii de lumânări vor fi aprinse în 18 oraşe din ţară, inclusiv la Galaţi, joi, 15 octombrie, de la ora 19,00, în memoria copiilor plecaţi prea curând dintre noi. De „Ziua internaţională a comemorării bebeluşilor şi a copiilor”, la biserica „Sf. Mina” (str. Alba Iulia nr. 1), lumânările vor fi lăsate să ardă timp de o oră. Evenimentul se va desfăşura concomitent în Statele Unite, Canada, Australia, Japonia şi în câteva ţări europene.

Evenimentul a ajuns la a şasea ediţie şi este organizat la iniţiativa fondatoarei Organizaţiei "E.M.M.A.", Bianca Brad. "Dorinţa noastră este să determinăm creşterea solidarităţii umane şi să sensibilizăm societatea vizavi de astfel de drame, oferind alinare părinţilor îndoliaţi, dar şi să atragem atenţia asupra ratei ridicate a mortalităţii infantile din România. Cine nu poate ajunge la eveniment, poate participa indirect, aprinzând lumânări oriunde s-ar afla. Pentru a le arăta părinţilor îndoliaţi câtă lume le este alături, am aprecia dacă s-ar trimite fotografii cu lumânări aprinse, pe adresa contact@organizatiaemma.ro”, spune organizatoarea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.