Terapia Vojta, accesibilă la Fundaţia "Inimă de Copil" Galaţi
Terapia Vojta, una din cele mai bune metode de fizioterapie, folosită pentru tratamentul afecţiunilor sistemului nervos central şi aparatului locomotor devine accesibilă, pentru prima dată, în zona de Sud-Est a României, în cadrul Centrului de recuperare pentru copii cu dizabilităţi al Fundaţiei „Inimă de Copil”.
Specialistul Fundaţiei, Cristina Anghel, este unul dintre cei 95 de terapeuţi Vojta, acreditaţi de Societatea Internaţională Vojta şi foloseşte această terapie în tratarea unor multiple afecţiuni psihomotorii.
Principiul Vojta poartă numele medicului ceh prof. dr. Vaclav Vojta, care a studiat şi dezvoltat tehnici de diagnostic timpuriu pentru copiii afectaţi de pareză cerebrală între anii 1950 şi 1970.
Prin tehnici speciale, în timpul terapiei se aplică stimuli externi, care conduc la aceleaşi reacţii în mod automat. Potrivit specialiştilor, aceasta presupune aplicarea de presiuni în anumite zone ale corpului, astfel activându-se unele funcţii blocate în reţelele nervoase dintre creier şi măduvă.
Şedinţele de terapie pot fi făcute zilnic şi tratează afecţiuni precum: pareza cerebrală, scolioza coloanei vertebrale, displazia şi luxaţia şoldului, hemiplegia, dezvoltarea echilibrului, favorizarea deglutiţiei. Terapia poate fi folosită şi ca metodă de fizioterapie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.