Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un alt CRATER şi-a făcut apariţia în Galaţi


Câţiva cetăţeni ne-au trimis o sesizare în legătură cu o groapă apărută pe o stradă din Micro 20, din spatele barului Twenty. Gălăţenii se plâng că strada arată aşa de ani de zile şi nu a fost luată nicio măsură. Cel mai probabil, după cum arată, noul crater a fost produs de o surpare.

Dacă ziua, oamenii pot detecta groapa cu uşurinţă, după lăsarea serii, nemarcată şi nesemnalizată, este foarte greu de observat, astfel că un incident nefericit se poate produce oricând. Nemulţumirile vin atât din partea şoferilor cât şi din partea pietonilor.

"Se pare că groapa le-a pus gând rău maşinilor noastre. Dacă e vreme bună, o putem observa, dar dacă plouă e posibil să rămânem cu roata înţepenită acolo. Să nu mai vorbim de pietonii care se pot accidenta oricând, mai ales cei mici, care sunt mai puţin atenţi”, ne-a spus nemulţumit un şofer care trecea prin zonă.

Cetăţenii speră că în urma intervenţiei cotidianului "Viaţa liberă" autorităţile vor lua măsuri, iar problema va fi soluţionată cât mai curând posibil.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IU

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.