Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O fată din judeţul Galaţi a fost UCISĂ de tatăl ei. Motivul este INCREDIBIL!

O tânără în vârstă de 17 ani din Bereşti a murit, după ce tatăl său i-a aplicat o pedeapsă demnă de Evul Mediu. Adolescenta, membră a unei familii de romi de la periferia oraşului, a devenit victima propriului părinte în urma unei dispute domestice, aparent banale, petrecută la primele ore ale dimineţii de luni, 26 octombrie.

Potrivit anchetatorilor, tatăl fetei, în vârstă de 48 de ani, ar fi pus-o să facă diverse treburi gospodăreşti, dar ea s-a opus. Refuzul a costat-o viaţa. "Tatăl a declarat că s-a enervat şi ca să o pedepsească a aruncat în ea cu un ciomag, care a lovit-o în zona gâtului. Obiectul contondent i-a lezat o arteră, victima decedând pe loc", ne-a declarat procurorul Alfredo Simionescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

În baza raportului medico-legal care a atestat moartea violentă a fetei, poliţiştii şi procurorii au descins la Bereşti, unde au aflat întreaga poveste şi l-au găsit pe tatăl tinerei.

Imediat după ce şi-a recunoscut fapta, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de lovituri cauzatoare de moarte. Suspectul urma să fie prezentat Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă cel puţin cinci ani de puşcărie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.