Săptămâna PORŢILOR DESCHISE, la Poliţia Locală
În cadrul Serbărilor Galaţiului, Poliţia Locală a organizat „Săptămâna Porţilor Deschise”, eveniment la care au participat în jur de 600 de elevi de toate vârstele. Astfel, elevii de la zece unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Galaţi (grădiniţe, şcoli gimnaziale şi colegii) au avut ocazia să cunoască parte din activitatea Poliţiei Locale, participând la o serie de exerciţii demonstrative.
Cei mai tineri locuitori ai municipiului Galaţi au avut posibilitatea să îi vadă în acţiune pe poliţiştii de la Intervenţie Rapidă şi cum se antrenează aceştia, în baza sportivă dar şi în sala de pregătire fizică.
Oamenii legii le-au explicat nu doar ce înseamnă munca de poliţist local, dar şi ce trebuie să facă locuitorii unei comunităţi pentru a nu fi sancţionaţi, cum trebuie să se apere de persoanele certate cu legea şi cum trebuie să acţioneze într-o situaţie limită.
Cei mai mici dintre vizitatori s-au bucurat de întâlnirea cu „mascaţii”, iar elevii de la colegiile „Elena Doamna” şi „Virgil Madgearu” au fost interesaţi de tehnici de autoapărare, dar şi de celelalte atribuţii pe care le are Poliţia Locală, pe lângă cea de ordine publică (mediu, afişaj stradal, disciplina în construcţii, activităţi comerciale, siguranţă rutieră).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.