Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

STRESUL crescut sporeşte riscul de ALZHEIMER

Starea de stres creşte riscul persoanelor în vârstă să dezvolte deficienţe cognitive, condiţie care poate duce, mai târziu, la apariţia maladiei Alzheimer, potrivit agenţiei de presă Agerpres, care citează o cercetare efectuată recent.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat datele colectate de la 507 persoane înscrise în "Einstein Ageing Stud" (EAS). "Studiul nostru oferă dovezi puternice că stresul perceput creşte probabilitatea ca o persoană mai în vârstă să dezvolte o insuficienţă cognitivă medie", a spus conducătorul cercetării, Richard Lipton, de la Albert Einstein College of Medicine din New York.

"Din fericire, stresul perceput este un factor de risc modificabil pentru tulburările cognitive, ceea ce face din el o ţintă potenţială pentru tratament", a spus Lipton. Studiul a constatat că participanţii foarte stresaţi au fost de două ori mai susceptibili de a dezvolta tulburări cognitive devenite deficienţe decât cei care nu erau stresaţi. Prin urmare, potrivit studiului, controlul stresului la persoanele în vârsta ar putea ajuta întârzierea sau prevenirea dezvoltării bolii Alzheimer.

"Stresul perceput reflectă bătăile de cap zilnice prin care trecem, precum şi modul în care evaluăm şi facem faţă acestor evenimente", a precizat principalul autor al studiului, Mindy Katz. Stresul perceput poate fi modificat prin reducerea tensiunii psihice pe baza tehnicii "mindfulness" ("plinătatea minţii" - n.r.) inspirate de practicile buddhiste, precum şi pe baza terapiilor cognitiv-comportamentale şi a medicamentelor pentru reducerea stresului. "Aceste intervenţii pot amâna sau chiar preveni declinul cognitiv al unui individ", a adăugat Katz.

Începând cu anul 2005, Einstein Ageing Study a început evaluarea stresului folosind scala de stres perceput (Perceived Stress Scale, PSS). Scorurile PSS variază de la zero la 56, cele mai mari indicând un nivel crescut al stresului perceput, potrivit PR Newswire, citat de www.universityherald.com.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.