Zeci de MOŞI au INVADAT Galaţiul, în AJUNUL SĂRBĂTORILOR de IARNĂ
Nu unul, nu doi, ci zeci de Moş Crăciun, cu haine roşii şi bărbi ca neaua, au ieşit zilele acestea pe principalele străzi ale oraşului. Pentru a adăuga o notă de sărbătoare, "Moşii", care sunt în realitate tineri pasionaţi de ciclism, ies în fiecare seară, inclusiv joi, 24 decembrie, pe drumurile Galaţiului, pentru a le ura gălăţenilor, într-o manieră deosebită, Crăciun fericit.
"Deghizarea noastră în Moş Crăciun a devenit o tradiţie. Oamenii au avut reacţii neaşteptat de frumoase", ne-a spus Ciprian Talabă, unul dintre organizatori.
Pentru a-i întâlni, nu trebuie decât să fiţi prezenţi pe una dintre arterele principale ale Galaţiului şi să-i aşteptaţi. Ei vă vor ura şi vor face poze cu dumneavoastră, pentru a imortaliza preambulul inedit al unui Crăciun plin de surprize.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.