Hram la biserica "Sfântul Antonie cel Mare"
Ieri, creştinii ortodocşi din Micro 21 au venit la biserica lor, în zi de hram. La “Sfântul Antonie cel Mare” a venit şi Î.P.S. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care le-a vorbit celor prezenţi atât despre viaţa şi lucrarea Sfântului Antonie cel Mare cât şi despre importanţa educaţiei creştine în contextul social de astăzi, informează biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La slujbă au participat şi elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 3 “Ion Luca Caragiale”. Parte dintre ei sunt asistaţi ai parohiei. Mai exact, 50 de elevi vin, după ce ies de la şcoală, la central parohial de zi (care funcţionează din anul 2009), unde îşi fac temele, participă la diverse activităţi şi primesc masa de prânz.
Foto: arhivă ADJ





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.