Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cu sprijinul ArcelorMittal şi Damen/ A fost inaugurat noul sediu al Colegiului "Cuza"

Primarul Marius Stan, directoarea Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Pompilia Chifu, inspector şcolar general, Mioara Enache, precum şi reprezentanţi ai Şantierului Naval Damen Galaţi şi ArcelorMittal au fost prezenţi la inaugurarea noului sediu al Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”.

Marius Stan a ţinut să le mulţumească celor doi sponsori pentru sprijinul acordat învăţământului local, dar şi să aducă în discuţie modificările viitoare.

„Într-un timp destul de scurt am reuşit să confecţionăm pupitrele şi scaunele. Este vorba despre 570 de pupitre şi scaune şi 19 catedre. Astfel, am reuşit să realizăm mutarea într-un timp record. Mulţumim din suflet cele două companii. De asemenea, astăzi a expirat somaţia celor care deţineau garaje în zonă, motiv pentru care vor primi amenzile de rigoare şi vom interveni noi cu buldozerele, ca în cele mai scurt timp să apară aici o parcare decentă. În ceea ce priveşte mijloacele de transport, sunt în lucru două trasee pentru autobuz”, a declarat primarul Marius Stan.

ArcelorMittal Galaţi şi Şantierul Naval Damen au decis să îşi unească forţele pentru a sprijini amenajarea noului sediu al Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”. Cele două companii au suportat cheltuielile pentru achiziţionarea unui mobilier nou, dar şi a altor elemente de infrastructură.

„Şantierul Naval Damen este foarte mândru că face iarăşi echipă cu prietenii de la ArcelorMittal pentru a asigura un mediu educaţional mai bun elevilor. O educaţie bună, este, fără îndoială, cea mai sigură cale către succes. Damen şi ArcelorMittal şi-au îndeplinit rolul. De acum este rândul fiecărui elev să procedeze la fel. Mult noroc!”, a declarat Christopher E. Van der Stelt, directorul general al Şantierului Naval Damen.

Cuvinte de laudă şi mulţumire a avut şi inspectorul şcolar general, Mioara Enache.

„Am trecut prin momente oarecum tensionate. Cred că, au fost nişte emoţii fireşti generate de plecarea dintr-o clădire care înseamnă tradiţie pentru învăţământul gălăţean. Cred că, indiferent de locul în care va funcţiona colegiul, va rămâne calitatea, spiritul de competiţie, tradiţionalismul şi performanţa”, a declarat Mioara Enache.

Dincolo de oamenii mulţumiţi şi cuvintele de laudă, mai există şi oameni supăraţi şi dezamăgiţi de condiţiile în care învaţă copiii lor.

„Sunt locuri pline de mucegai, toaletele sunt infecte, iar atunci când cei mici ies la joacă în curte riscăm să ajungă în mijlocul şoselei. Ce fel de schimbări benefice sunt acestea?”, a menţionat o mamă nemulţumită.

Primarul Marius Stan le promite acestora că problemele vor fi soluţionate cât mai repede cu putinţă şi că majoritatea proiectelor de schimbare sunt deja în derulare. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IU

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.