Comuniunea între şcoală şi familie, esenţială pentru societate. O sărbătoare inedită, la Şcoala Nr. 16
Primăvara a intrat cu dreptul în acest an la Şcoala Gimnazială nr. 16. Câteva activităţi inedite şi chiar unice în şcolile din Galaţi au adus zeci de părinţi în instituţie, care, alături de copiii lor, şi-au pus creativitatea la încercare.
La iniţiativa directoarei şcolii, Mariana Mogoş, şi a profesorilor din gimnaziu s-a organizat cea de-a doua ediţie a „Zilei părinţilor”, în cadrul căreia elevii claselor primare, de gimnaziu şi copiii de la grădiniţă au realizat, împreună cu părinţii, obiecte handmade, au rezolvat exerciţii sau au pregătit bucate delicioase. Atelierele educative i-au încântat atât pe elevi şi profesori, cât şi pe părinţi.
"Părinţii sunt receptivi, iar noi ne dorim apropierea lor de şcoală. Împreună îi putem sprijini mai bine pe copii, dar şi activitatea noastră s-ar desfăşura mai bine, odată cu implicarea părinţilor", a precizat profesoara Carmen Coropceanu.
Despre importanţa legăturii dintre şcoală şi familie ne-a vorbit şi învăţătoarea Iuliana Burcea: "Nu este importantă doar relaţia copiilor cu şcoala, ci şi a părinţilor cu şcoala. Uitaţi-vă la ochii lor, cât sunt de fericiţi cei mici, încrezători şi mândri că sunt alături de părinţii lor. În cadrul atelierelor se pictează cu materiale neconvenţionale, pe obiecte din lut şi din ipsos, se fac coşuleţe pentru Ziua Mamei, din materiale refolosibile, felicitări şi măşti pentru cei mici".
Câteva dintre obiectele realizate de copii, cum ar fi felicitările, obiectele pictate sau buchetele de flori din hârtie colorată au fost dăruite, la final, mamelor, întrucât mai sunt câteva zile până la sărbătoarea lor. Totodată, cei mici au realizat şi un program artistic pentru părinţi.
Potrivit directoarei Mariana Mogoş, evenimentul va continua anual, scopul acestuia fiind apropiere părinţilor de şcoală. "Consider că această activitate este deja o tradiţie. Deşi suntem de-abia la a doua ediţie, încercăm să-i implicăm pe părinţi atât în activităţile instructiv-educative, cât şi în activităţi extraşcolare. Mobilizăm şi cadrele didactice, astfel încât în centrul preocupărilor părinţilor să fie nu doar elevul, ci şi dascălul, iar actul educaţional să se menţină într-un parteneriat dintre familie şi şcoală", a conchis directoarea.
{gallery}01sc16{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.