Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce este avizul de mediu şi de ce acte ai nevoie pentru el

Avizul de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării, conform prevederilor art.2 din OUG nr. 195/2005 privind Protecţia Mediului. Solicitarea acestuia este obligatorie pentru toate activităţile care pot avea efecte asupra mediului înconjurător şi îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului sau programului de investiţie. 

Ce acte sunt necesare


Pentru obţinerea avizului de mediu aveţi nevoie, în primul rând, de o notificare tipizată, pe care o puteţi găsi pe site-ul Agenţiei Naţionale de Mediu (anpm.ro), în care, practic, anunţaţi Agenţia de Mediu că s-a elaborat prima versiune a programului sau a planului şi că pot fi declanşate etapele de stabilire a încadrării în normele de protecţie a mediului. Ulterior, mai aveţi nevoie de proiectul de plan, care trebuie să conţină piesele scrise şi desenate, dar şi coordonatele Stereo 70, precum şi dovada publicării celor două anunţuri publice în mass-media (primul anunț și al doilea anunț), pentru planurile/programele  pentru care nu este necesară obţinerea delegării de competenţă de la autoritatea publică centrală adică pentru planurile/programele care se desfăşoară pe raza teritorial-administrativă a unui singur judeţ.

Se poate face şi transfer


Avizul de mediu poate fi transferat, ataşând la dosar o cerere motivată prin care se solicită acest lucru, o declaraţie pe propria răspundere completată de către noul titular, care să ateste că planul/programul pentru care s-a eliberat avizul de mediu va fi implementat în aceleaşi condiţii. De asemenea, mai este nevoie de avizul de mediu original, dar şi de o copie xerox a actului care dă drept de proprietate sau de folosinţă asupra terenului către cel căruia i se va transfera avizul de mediu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.