Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

AJUTORUL SOCIAL ar putea CREȘTE pentru o categorie de persoane

Potrivit unui proiect de lege, persoanelor singure, care provin din sistemul de protecţie socială şi au mai puţin de 26 de ani, li se va majora ajutorul social cu 100 la sută, iar dacă nu au locuinţă, majorarea va fi de 200 la sută. Decizia îi aparţine Senatului, forul decizional urmând a fi Camera Deputaţilor.

Conform proiectului de lege, în cazul în care persoanele singure provin din sistemul de protecţie specială reglementat de Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, cuantumul sumei lunare de bani pe care ar încasa-o ar fi de circa 280 sau 420 de lei faţă de 142 de lei cât se acordă în prezent.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.