Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Legea INDEMNIZAȚIILOR de creştere a copilului, promulgată. Cât de GRAV este declinul demografic

Legea privind indemnizaţiile de creştere a copilului a fost modificată şi promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis. Astfel, plafonul maxim de 3.400 de lei lunar a fost eliminat şi înlocuit cu 85 la sută din media veniturilor din ultimele 12 luni. Având în vedere că salariul minim brut pe ţară va fi de 1.250 de lei începând cu 1 mai, valoarea acestei indemnizaţii minime va fi de 1.060 de lei pe lună. Totodată, potrivit prevederilor, indemnizaţia se acordă până copilul împlineşte vârsta de doi ani. Dacă mamele decid să se întoarcă la muncă, vor primi un stimulent de inserţie în cuantum de 50 la sută din indemnizaţia minimă (adică din 85 la sută din salariul minim brut), aproximativ 500 de lei lunar. Pentru femeile care vor naşte gemeni, tripleţi sau multipleţi, nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85 la sută din cuantumul salariului minim brut. De asemenea, deputaţii au stabilit că părintele care s-a întors din concediul de creştere a copilului nu poate fi concediat timp de şase luni de la revenire.

Modificările aduse sub formă de amendamente vor intra în vigoare de la 1 iulie 2016.

Legea a fost promulgată cu scopul de a determina românii să facă mai mult de un singur copil, întrucât România este în al 26-lea an de declin demografic. Datele statistice arată că, la începutul anilor 1990, România avea 23,2 milioane de locuitori, iar în anul 2014 s-a ajuns la o populaţie cu reşedinţă în ţară sub 20 de milioane de locuitori.

În ceea ce priveşte judeţul Galaţi, numărul locuitorilor scade anual cu câteva mii. În anul 2014, numărul locuitorilor din judeţ după domiciliu era de 636.818, în timp ce anul acesta numărul este de 631.669.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.