Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Directori şi afacerişti, modele pentru elevi

În cadrul primei şedinţe a Comisiei de Dialog Social, prezidată de noul prefect Paul Florea (FOTO), acesta a avansat o propunere: la clasele de elevi să fie invitaţi oameni de afaceri şi/sau directori de instituţii publice, oameni de succes care, prin propriul exemplu, să îi motiveze pentru a învăţa mai bine.

Contextul în care s-a făcut această propunere: analiza rezultatelor la bacalaureat şi repartizarea absolvenţilor de clasa a VIII-a în licee, şcoli profesionale de arte şi meserii.

Propunerea a fost făcută după mai bine de o oră de analiză a rezultatelor la bacalaureat, în prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, a sindicaliştilor, directorilor direcţiilor descentralizate şi a societăţii civile.

S-a mai discutat şi despre lipsa şcolilor de arte şi meserii care conduce la lipsa meseriaşilor, de pildă, în industria navală (teorie susţinută de Ion Mocanu, preşedintele Camerei de Industrie şi Comerţ), sau despre salariile prea mici ale profesorilor, problemă care se reflectă în calitatea actului de învăţământ (Lidia Antoniu, vicepreşedinta SIP).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.