Studenţii de la Istorie, faţă în faţă cu munca în Europa
Ceva mai mult de 100 de studenţi din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie de la Universitatea "Dunărea de Jos" au putut afla de la reprezentanţii AJOFM şi Europe Direct ce paşi trebuie să parcurgă pentru a se putea angaja în spaţiul economic european.
Denumit "Ziua Informării EURES", evenimentul s-a bucurat de un interes sporit al participanţilor, care au învăţat că pentru accesarea unui astfel de loc de muncă au nevoie de completarea unui CV european, de formularea unei scrisori de intenţie şi de adoptarea unei atitudini pozitive în cazul unui eventual interviu. "Actualmente, sunt peste 1.000 de locuri de muncă în spaţiul economic european, disponibile prin EURES, iar studenţii şi absolvenţii de studii superioare au mari şanse să le acceseze, mai ales că şi remuneraţia financiară este una pe măsură. Spre exemplu, un doctorand în domeniul comportamentului uman poate primi, în Norvegia, aproximativ 4.000 de euro pe lună", ne-a spus Mihaela Pîrîianu, consilier EURES în cadrul AJOFM Galaţi.
"În primul rând, trebuie să conştientizaţi că numai participarea la astfel de sesiuni de informare nu vă va aduce un loc de muncă. Trebuie să fiţi buni pe domeniul vostru, să arătaţi angajatorului că meritaţi să fiţi angajaţi. Mă bucur că sunteţi interesaţi de astfel de oportunităţi", le-au spus studenţilor reprezentanţii Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie.
Acesta a fost al doilea eveniment cu caracter informativ organizat de EURES, AJOFM şi Europe Direct în această primăvară, după cel din luna aprilie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.