Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O nouă serie de CONTROALE în spitalele gălăţene


Noul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că în curând va dispune noi controale încrucişate în toate spitalele din ţară. De această dată, verificările vor viza modul în care fiecare spital respectă procedurile de igienizare. „Avem măsuri imediate şi un plan naţional de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale. Inspecţia Sanitară de Stat pregăteşte control încrucişat în toate spitalele şi vom face şi teste de sanitaţie”, a spus Vlad Voiculescu.

Toate cele opt spitale publice din judeţul Galaţi aflate în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate vor fi verificate în cadrul acestei noi acţiuni. Controlul încrucişat presupune ca două echipe de inspectori sanitari provenite din două direcţii judeţene de sănătate publică să verifice spitalele din alt judeţ.

Rezultatele verificărilor din martie


Ultima acţiune de acest gen a avut loc în luna martie a acestui an, atunci când spitalele au fost verificate de o echipă mixtă formată din inspectori sanitari din Călăraşi şi Suceava. Spitalul din Tecuci a fost sancţionat atunci cu cinci amenzi, în valoare totală de 2.500 de lei, iar Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi cu o amendă de 5.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de igienizare a secţiilor conform unui grafic, precum şi pentru nemodernizarea secţiilor unităţii medicale. De asemenea, a fost sancţionat Spitalul de Psihiatrie Galaţi, cu mai multe amenzi, în valoare totală de 3.100 de lei", potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.