EXERCIȚII TACTICE în gara din Galați
Secţia Regională de Poliţie Transporturi şi Poliţia Locală Galaţi au marcat Ziua Internaţională a Copilului printr-un eveniment care a avut loc în Gara CFR Călători Galaţi, la care au luat parte în jur de 50 de elevi de la Grupul Şcolar „Simion Mehedinţi”.
Elevii şi-au început vizita la Secţia Regională de Poliţie Transporturi, luând contact cu activitatea acestei structuri, aflând cum este verificată o persoană în baza de date, dotările oamenilor legii şi cum trebuie să se comporte pasagerii, prevenţia jucând un rol important în activitatea zilnică a poliţiştilor de la Transporturi.
Al doilea moment al zilei s-a desfăşurat la Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” a Bibliotecii „V. A. Urechia”, unde elevii au aflat cât de important este pentru viitorul lor să citească şi să fie informaţi. Momentul surpriză a fost unul operativ, în acţiune fiind poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă.
Copiii au luat parte la două intrevenţii, pentru prinderea unei persoane recalcitrante, care avea asupra sa un cuţit şi îi ameninţa pe călătorii din gară, respectiv, prinderea unui individ care a sustras o poşetă.
La finalul acţiunii, elevii au văzut parte din dotarea poliţiştilor locali şi au primit daruri de la organizatori.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.