LACRIMI DE FERICIRE/ Gălăţenii i-au venit în ajutor lui Ionuţ Dănilă
În urmă cu două săptămâni, vă prezentam cazul lui Ionuţ Dănilă, un tânăr în vârstă de 27 de ani, imobilizat de cinci ani într-un scaun cu rotile, părăsit de familie şi crescut, practic, de o străină. Din discuţiile pe care le-am avut cu el, am aflat că un vis i-a fost îndeplinit. Urmează ca peste o lună sau două, să se mute într-un apartament cu o cameră, situat la parterul blocului.
De asemenea, am rămas plăcut surprinsă de oamenii care au venit la redacţie pentru a-i oferi tânărului o mână de ajutor. Chiar şi persoane care au citit articolul din străinătate nu au rămas indiferente la povestea lui Ionuţ.
De asemenea, cei de la ArcelorMittal au adus haine, alimente şi bani pentru tânărul bolnav.
Ionuţ Dănilă este acum mult mai optimist şi vă mulţumeşte tuturor. Şi redacţia cotidianului "Viaţa liberă" vă mulţumeşte pentru că nu aţi rămas indiferenţi la problemele pe care le are un seamăn de-al nostru.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.