PREȚUL CURENTULUI ELECTRIC ar putea scădea uşor. AFLĂ de când
Dat fiind că există posibilitatea reducerii tarifelor de transport aplicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) companiei Transelectrica, care deţine monopolul în transportul curentului electric, costul final al facturii de electricitate ar putea scădea, cu unul sau două procente, a anunţat Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, în cadrul Forumului Energetic Regional FOREN.
ANRE a anunţat recent că va propune în comitetul de reglementare reducerea tarifului mediu pentru transportul energiei electrice practicat de Transelectrica cu 10,8 la sută, la 18,7 lei/MWh, precum şi scăderea cu 6,3 la sută a tarifului pentru serviciul de sistem, la 12,88 lei/MWh, în perioada 1 iulie 2016 - 30 iunie 2017.
"Există discuţii pentru scăderea tarifului de transport. Preţul energiei electrice ar putea scădea astfel cu 1-2 la sută, de la 1 iulie. Din preţul final, acest tarif de transport reprezintă circa 7 la sută", a spus Havrileţ.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.