Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nereguli grave în transportul de persoane! Şoferii beau "una mică", iar pasagerii stau ca sardelele ( Foto şi Video)

Peste 2.000 de amenzi au fost date la nivel naţional vineri, în cadrul unei acţiuni prin care poliţiştii au urmărit legalitatea transportului public de persoane 

Condiţiile în care se face transportul cu microbuzele sau autobuzele între localităţile intrajudeţene lasă mult de dorit, pornind de la starea şoferilor, până la documentaţie şi calitatea maşinilor care transportă oameni chiar şi pe distanţe de zeci sau sute de kilometri. La acestă concluzie au ajuns oficial, ieri, poliţiştii gălăţeni, care au făcut filtre pe drumurile naţionale, la ieşirea din municipiul Galaţi, ca să verifice maşinile ce transportă călători spre diverse comune din judeţ. Zeci de vehicule au fost trase pe dreapta şi controlate, iar rezultatele nu au fost deloc îmbucurătoare. Dacă mulţi şoferi nu aveau acte în regulă sau au fost prinşi cu o „mică” alcoolemie, alţii au încurcat-o grav în momentul în care în microbuzele lor au fost găsiţi, înghesuiţi ca sardelele, călători care plătiseră bilete ca să ajungă în diverse localităţi aflate pe traseele respective. Cel mai relevant este cazul unui bărbat, şofer pe un maxi taxi care efectua curse regulate Galaţi – Tg Bujor - Drăguşeni, în a cărui maşină oamenii, în număr dublu faţă de capacitatea vehiculului, stăteau şi pe scaune şi în picioare, lipiţi de uşa culisantă. Şoferul a fost sancţionat drastic, primind o amendă de 9.000 de lei, una dintre cele mai mari aplicate ieri în ţară pentru o astfel de neregulă.

{gallery}01ng{/gallery}

Cărau persoane cu şpriţ la bord

A fost, din păcate, o constatare frecventă în toate judeţele, nu doar la Galaţi, unde, se pare, transportul persoanelor de către şoferi care „îşi fac curaj” la primele ore cu „una mică” este o regulă, nu o excepţie. Potrivit Poliţiei Române, din totalul sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea legislaţiei rutiere, 22 au fost pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar restul, până la 2.200, pentru nerespectarea altor prevederi privind circulaţia pe drumurile publice. 14 şoferi sau ales pe loc cu dosare penale, în timp ce 110 au rămas fără permisele de conducere, iar 114, fără certificatele de înmatriculare ale maşinilor.

{youtube}7RFcrIwrhco{/youtube}

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.