Viitorii POLIȚIȘTI au intrat în focurile pregătirilor
Cei 36 de recruţi care au promovat, la jumătatea lunii mai, examenul de admitere din sursă externă în Poliţia Galaţi au început cursurile de formare, în vederea încadrării pe funcţiile pentru care au optat. Noii poliţişti, care vor deveni oameni ai legii, oficial, pe 11 iulie, când vor depune jurământul de credinţă, participă, de câteva zile, la sesiuni de formare, unde sunt învăţaţi despre viitoarele lor atribuţii şi despre conduita pe care trebuie să o aibă ca poliţişti.
Timp de aproape trei săptămâni, până pe 25 iulie, aceştia vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu rigorile noului loc de muncă, să îşi cunoască viitorii colegi şi să deprindă noţiuni elementare, pe care le vor aprofunda mai apoi, timp ce trei luni, la un curs de pregătire intensivă la Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor "Nicolae Golescu" de la Slatina.
După ce vor absolvi cursul de iniţiere, noii poliţişti se vor afla, timp ce trei luni, sub supravegherea unui coleg cu experienţă, din acel moment ei având dreptul şi de a purta şi folosi armamentul din dotare. Abia după această etapă, vor susţine un examen de definitivare în profesie, pentru a dovedi că au destule abilităţi să-şi exercite meseria aleasă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.