Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce spune societatea Gospodărire Urbană Galați despre STAREA CIMITIRELOR din oraș

În urma publicării articolului "Cimitirele oraşului, năpădite de deşeuri şi buruieni", din data de 12 iulie - CLICK AICI PENTRU DETALII, şi a solicitării noastre, societatea Gospodărire Urbană ne-a trimis o informare. În răspunsul instituţiei se precizează că "Regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirelor din municipiul Galaţi stabileşte că întreţinerea mormintelor este datoria concesionarilor, iar gunoiul rezultat, precum si curăţenia pe alei, revine în sarcina administraţiei cimitirelor respective".

Totodată, se menţionează că toţi concesionarii au obligaţia să întreţină permanent locurile de înhumare, mormintele şi lucrările funerare, să contribuie la întreţinerea cimitirelor prin plata taxei anuale, stabilite prin HCL, şi să asigure delimitarea locurilor de înhumare, respectând suprafaţa concesionată. Pe lângă asta, se aminteşte că aceştia ar trebui să aducă la cunoştinţa administraţiei, în termen de 90 de zile, schimbările survenite în situaţia juridică a locurilor de înhumare (moşteniri, donaţii, renunţări etc.).

Deşi gălăţenii ne-au sesizat că sunt nemulţumiţi de aspectul neîngrijit al cimitirelor, societatea Gospodărire Urbană menţionează că în cele pe care le administrează "curăţenia şi igienizarea aleilor, precum şi strângerea gunoiului rezultat de pe morminte se face în mod permanent”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.