"V.A. Urechia" | Închiderea bibliotecilor de vară se lasă cu premii
A venit oficial toamna şi, săptămâna viitoare, Biblioteca Judeţeană "V. A. Urechia" îşi va închide cu fast cele două cluburi de vacanţă - "Clubul Curioşilor", destinat copiilor, precum şi "Cafeneaua Culturală", cu oferte educativ-distractive pentru adolescenţi - care i-au ţinut pe cei mici ocupaţi, i-au informat, distrat, socializat, îmbiat să concureze şi să afle.
Închiderea activităţilor care s-au desfăşurat întreaga vară şi le-au oferit surprize celor care nu au fost plecaţi din oraş se va face nu oricum, ci cu festivităţi de premiere! Miercuri, 7 septembrie, respectiv, joi, 8 septembrie, de la ora 10,30, la Biblioteca Estivală din Parcul Eminescu, se va desfăşura gala premierii participanţilor la concursuri. Tot atunci se va face şi evaluarea impactului celor două proiecte de vacanţă.
Ieri, 2 septembrie, a avut loc închiderea activităţilor Clubului de vacanţă "Vacanţa ALTFEL la bibliotecă!", ediţia a IV-a, 2016. Au fost acordate diplome de participare, cărţi şi surprize şi au fost evaluate activităţile desfăşurate. Din 4 iulie şi până pe 2 septembrie, clubul s-a desfăşurat cu succes, oferind ateliere diverse şi având parte de o participare numeroasă.
Tot ieri, în Grădina Publică, la Foişor, a avut loc închiderea proiectului „Grădina cu Cărţi, program de vacanţă pentru copii”, desfăşurat pe toată perioada verii.
Pe 1 septembrie, a avut loc, închiderea Clubului BiblioVACANŢA, cu premierea participanţilor. Clubul BiblioVACANŢA, ediţia a III-a, s-a desfăşurat între 1 iulie şi 1 septembrie, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” - Biblioteca Municipală pentru Copii, din Ţiglina I, cu ateliere zilnice, alături de bibliotecari şi de voluntari: de lectură, de jocuri, de creaţie Deco-art, de joacă în aer liber, de limbi străine (franceză, italiană, spaniolă), de astronomie şi de film.
Şi la Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” din Gara CFR a avut loc încheierea proiectului ludico-educativ pentru copii şi adolescenţi „Vacanţa la bibliotecă - Şah şi lectură activă”, cu o festivitate de premiere şi o evaluare finală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.